5 paşi să-ţi energizezi tenul dimineaţa. Învaţă şi tu!
Tenul tău este tern şi lipsit de strălucire?
Fumatul, mesele neregulate, stresul, nopţile pierdute îşi pun amprenta pe pielea ta.
În fiecare dimineaţă, când te trezeşti,
vezi în oglindă un ten “lipsit de viaţă” şi ai senzaţia că nimic nu-i
mai poate reda luminozitatea de altă dată. Însă, cu ajutorul câtorva
trucuri pielea ta îşi va recăpăta instant prospeţimea naturală.
Sucuri din fructe de pădure
De cele mai multe ori, primul impuls
atunci când ai un ten tern este să tratezi problema de la exterior, cu
alte cuvinte să te foloseşti de machiaj pentru a-i reda strălucirea
pierdută. Însă, această problemă se poate rezolva şi din interior,
obţinând astfel un rezultat pe termen lung. Un foarte bun exemplu în
acest sens este sucul din fructe de pădure, preparat în casă. În fiecare
dimineaţă poţi să-ţi faci un smoothie din coacăze, afine şi mure.
Aceste fructe au cea mai mare cantitate
de antioxidanţi în comparaţie cu alte fructe pe care obişnuim să le
consumăm. Sucul lor este un adevărat ser minune pentru pielea ta. Aşa
că, nu ezita să îl bei atunci când te trezeşti dacă vrei energie pentru
ten, dar şi pentru trup.
Salvarea din pliculeţele de ceai
Dacă obişnuieşti să bei ceai verde sau
negru dimineaţă, este bine de ştiut că pliculeţele de ceai îţi pot fi de
un real ajutor atunci când cearcănele nu-ţi dau pace. După ce îţi
prepari băutura care te trezeşte, nu arunca plicurile. Presează-le bine,
lasă-le în frigider câteva minute să se răcească, după care aplică-le
pe ochii închişi, timp de 10 minute. Combinaţia dintre cofeina din ceai
şi gheaţa din frigider ajută ochii obosiţi.
Apa rece face minuni
Un truc foarte simplu şi la îndemâna
oricui este apa rece. Chiar dacă pare ceva banal, temperatura scăzută a
apei reduce pungile, îmbunătăţeşte circulaţia şi conferă tenului un
aspect luminos. Mai mult, apa rece închide porii dilataţi, iar pielea ta
va arăta mai bine. În timpul zilei te poţi ajuta de un spray din apă de
trandafiri, de preferat rece, pe care să-l pulverizezi pe faţă. Cu
ajutorul lui îţi vei căpăta prospeţimea pierdută.
Vitamina C şterge oboseala
Sucul din portocale, aici vorbim despre
acel suc pe care îl faci tu din portocale proaspete, te poate ajuta în
dimineţile în care tenul tău arată dezastruos. Ai nevoie de un pahar de
suc de portocale rece pe care să-l torni pe un prosopel curat.
După ce ai stors excesul de lichid, pune
prosopul pe faţă pentru cinci minute. Vitamina C este cunoscută pentru
capacitatea ei de a reda luminozitate tenului tern. Iar sucul proaspăt
de portocale abundă în vitamina C.
Trucuri de make-up
Şi machiajul te poate ajuta atunci când
tenul tău nu arată foarte bine, mai ales după o noapte pierdută. Însă,
nu orice fel de machiaj îţi este de folos într-o astfel de situaţie. Ai
nevoie de un make-up care să-ţi acopere cearcănele şi să-ţi “şteargă”
orice urmă de oboseală de pe chip, fără să creeze un aspect de mască.
Pentru început, foloseşte o bază de machiaj care să-ţi uniformizeze
tenul şi să-i dea strălucire. Urmează un fond de ten cât mai uşor, fără o
putere mare de acoperire şi care să aibă în compoziţie particule
strălucitoare care să-ţi redea luminozitatea pilelii.
Apoi, foloseşte un anticearcăn pe care
să-l combini cu fondul de ten şi care să fie o nuanţă mai deschisă. Îl
aplici prin tapotare în jurul ochilor. Fixează anticearcănul cu un
iluminator pudră, acesta îţi va lumina privirea. Aplică acest produs în
interiorul ochiului, pe arcadă, dar şi puţin pe tâmple. Fixează toată
faţa cu puţină pudră translucidă. Nu uita de un strop de blush în obraji
şi un glos pe buze. Astfel, tenul tău va arăta mult mai bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu